
Un medic chirurg din cadrul Spitalului Raional Soroca a fost condamnat la închisoare pentru malpraxis. Acesta nu a efectuat o intervenție chirurgicală obligatorie, fapt ce a generat decesul pacientului.
Potrivit Procuraturii Generale, medicului i-a fost stabilită pedeapsa de doi ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții şi de a exercita activitatea de lucrător medical pe un termen de trei ani.
Totodată, din contul acestuia, în beneficiul succesorului victimei, cu titlu de despăgubiri, s-a dispus încasarea a 250.000 de lei.
Expertiza judiciară a relevat că medicul nu a respectat prevederile Protocolului Clinic Național privind tratamentul ocluziei intestinale, care impune intervenția chirurgicală ca metodă principală de tratament, mai ales în lipsa răspunsului la tratamentele non-invazive în decurs de 24-48 de ore.
Totodată, ancheta a constatat că medicul a ignorat și obligațiile legale privind informarea și documentarea refuzului pacientului pentru intervenții medicale. Refuzul nu a fost consemnat în documentația medicală, iar pacientul a fost externat pe 14 august, fără a fi supus intervenției chirurgicale necesare. Aceasta a fost realizată abia ulterior, la Chișinău, unde pacientul a și decedat.
Pe tot parcursul procesului inculpatul a pledat nevinovat. Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Nord, prin intermediul Judecătoriei Soroca, sediul Central.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!