Moldovean reținut pe aeroportul din Bologna: Condamnat pentru trafic de droguri, era căutat de peste un an

  Un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani a fost reținut pe Aeroportul Guglielmo Marconi din Bologna, Italia. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră...

 

Un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani a fost reținut pe Aeroportul Guglielmo Marconi din Bologna, Italia.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră italieni, s-a stabilit că tânărul era căutat de autoritățile din Republica Moldova pentru trafic de substanțe interzise.

Bărbatul a sosit în Italia cu un zbor din Dublin, Irlanda. Potrivit informațiilor oficiale, în 2023, autoritățile de la Chișinău au emis un ordin de executare a unei sentințe de condamnare pentru fapte comise în anul 2017, în raionul Hâncești.

Conform hotărârii judecătorești, moldoveanul urmează să execute o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare.

 

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article