
O echipă a Serviciului de Urgență a fost agresată fizic în seara zilei de 25 aprilie, în timpul unei intervenții medicale în raionul Telenești. Ambulanța fusese solicitată la ora 20:13 pentru a acorda asistență unei femei de 45 de ani, aflată în criză hipertensivă, pe fond de stres psihoemoțional.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), echipa medicală a ajuns prompt la fața locului și a început procedura de evaluare a pacientei. În timp ce felcerul completa fișa medicală, soțul femeii, aflat în stare evidentă de ebrietate, a devenit violent și a lovit cu pumnul în față lucrătorul medical.
Imagini video publicate ulterior de CNAMUP arată cum bărbatul lansa acuzații nefondate la adresa echipei, în timp ce aceasta acorda asistență pacientei, care suferea de diabet zaharat și avea nevoie de îngrijiri urgente.
Poliția a fost chemată la fața locului și a inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale agresiunii. CNAMUP a condamnat ferm actul de violență, subliniind că astfel de comportamente nu doar pun în pericol personalul medical, dar pot compromite și salvarea vieții pacienților.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!