Și-a incendiat vecinul și l-a lovit cu toporul! Un bărbat din Edineț, trimis după gratii

Un bărbat din raionul Edineț a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce în urmă cu patru luni a încercat să-și ucidă...

Un bărbat din raionul Edineț a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce în urmă cu patru luni a încercat să-și ucidă vecinul. Sentința a fost pronunțată recent de instanța de judecată.

Potrivit materialelor dosarului, incidentul a avut loc în seara zilei de 16 decembrie 2024, într-o localitate din raionul Edineț. Atât agresorul, cât și victima se aflau într-o locuință în care stăteau temporar. După ce au consumat alcool împreună, între cei doi a izbucnit un conflict care a degenerat rapid într-o altercație, transmite breakingnews.md cu referire la deschide.md.

În timpul disputei, inculpatul a stropit o cârpă cu benzină, i-a dat foc și a aruncat-o spre vecinul său. Apoi, a luat un topor și l-a lovit de mai multe ori la cap.

Victima a reușit să scape cu viață, fugind din casă și solicitând ajutorul fratelui său, care a alertat imediat Poliția.

În cadrul audierilor, inculpatul nu și-a recunoscut vina. El a declarat că avea o relație bună cu victima și nu ar fi avut intenția să o ucidă. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article