Cetățean ucrainean anunțat în căutare internațională, extrădat în Ucraina

    Angajații Poliției de Frontieră au extrădat la sfârșitul săptămânii trecute, un cetățean ucrainean, anunțat în căutare internațională, cu scop de arest și extrădare la solicitarea BNC...

 

 

Angajații Poliției de Frontieră au extrădat la sfârșitul săptămânii trecute, un cetățean ucrainean, anunțat în căutare internațională, cu scop de arest și extrădare la solicitarea BNC INTERPOL Kiev/Ucraina, în punctul de trecere al frontierei de stat „Tudora – Starokazacie”, transmite Breaking News cu referire la Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era căutat la nivel internațional din anul 2024, pentru săvârșirea unei infracțiuni de escrocherie, prejudiciul cauzat fiind de 131 200 grivne ucrainești, comisă pe teritoriul Ucrainei. Acesta a fost reținut în luna iulie 2024 la intrare în Republica Moldova în Punctul de trecere a frontierei de stat „Giurgiulești-Galați”, urmare a semnalării alertei INTERPOL.

Conform procedurilor legale și a deciziei emise de instanța de judecată din Republica Moldova, persoana a fost extrădată în Ucraina.

Operațiunea a fost desfășurată în conformitate cu legislația națională și acordurile internaționale în vigoare, subliniind angajamentul ferm al Poliției de Frontieră în cooperarea internațională pentru combaterea criminalității transfrontaliere.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article