
Procuratura raionului Dondușeni și Florești a anunțat trimiterea în instanță a două dosare penale legate de coruperea electorală.
În primul caz, în mai 2024, un candidat la funcția de primar într-o comună din Dondușeni a oferit bancnote de 500 de lei unor persoane, pentru a le determina să voteze în favoarea sa la turul II al alegerilor. Procurorii au finalizat urmărirea penală și dosarul a fost înaintat la Judecătoria Drochia.
În al doilea caz, din Florești, o simpatizantă a unui partid politic a fost acuzată că a oferit 800 de lei pentru a influența voturile a trei alegători din orașul Ghindești, în scopul de a-i determina să voteze pentru un anumit candidat, promovat de partidul respectiv, la alegerile prezidențiale și referendumul din toamna anului 2024. Coruperea electorală este considerată o infracțiune gravă și este pedepsită de lege cu până la cinci ani de închisoare sau cu amenzi de până la 300.000 de lei.
Procuratura Generală a subliniat că astfel de practici dăunează procesului electoral și subminează încrederea cetățenilor în integritatea alegerilor. Aceste fapte ilegale vor fi pedepsite sever, conform Codului penal.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!