![](https://breakingnews.md/wp-content/uploads/2025/02/suedia-1132x670.webp)
Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a avut discuții importante la Stockholm cu oficiali suedezi despre consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării și perspectivele de aprofundare a parteneriatului între cele două țări. Întâlnirile cu omologul suedez Pål Jonson și ministrul Apărării Civile Carl-Oskar Bohlin au vizat teme esențiale legate de securitatea regională și provocările actuale, inclusiv crizele și amenințările hibride generate de agresiunea Federației Ruse în Ucraina. De asemenea, s-au explorat modalitățile prin care Suedia ar putea contribui la întărirea capabilităților de apărare ale Republicii Moldova, combaterea dezinformării și creșterea rezilienței naționale în fața provocărilor actuale.
Nosatîi a subliniat importanța parteneriatului cu Suedia, care a oferit constant sprijin necondiționat Republicii Moldova de-a lungul anilor. Ministrul moldovean a mulțumit autorităților suedeze pentru sprijinul acordat, în special pentru recentul lot de lansatoare antitanc, care contribuie la procesul de modernizare a Armatei Naționale.
În cadrul vizitei, Nosatîi a avut întrevederi și cu ministra Afacerilor Externe a Suediei, Maria Malmer Stenergard, secretarul de stat pentru Dezvoltarea Cooperării și Comerțului Extern, Diana Janse, dar și cu membrii Comisiei pentru Apărare și ai Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Suediei. Printre temele discutate s-au numărat parcursul european al Republicii Moldova, măsurile luate pentru gestionarea crizelor curente, inclusiv criza energetică, și angajamentele comune de susținere a eforturilor internaționale pentru menținerea păcii și securității globale.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!