Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Rîșcani a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a bărbatului de 27 de ani din Comrat, acuzat de comiterea infracțiunii de jaf.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în dimineața lui 02 ianuarie 2025, bărbatul, aflându-se pe bd. Moscovei din capitală, ar fi comis un jaf stradal în urma căruia victimei i-a fost cauzată o pagubă de peste 10.000 lei. Bărbatul i-a întors femeii poșeta cu conținutul acesteia, la câteva minute după ce i-a smuls-o de pe umăr, așa cum a fost reținut în scurt timp.
Învinuitul nu este la prima abatere de ordin penal, în trecut fiind judecat pentru pungășie, jaf și păstrare de droguri.
Acesta și-a recunoscut vinovăția pentru comiterea infracțiunii.
Potrivit Codului penal, pentru această faptă, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!