Au băgat doi adolescenți la spital: Patru indivizi au fost arestați

Patru tineri, cu vârste între 19 și 23 de ani, originari din raioanele Ialoveni și Basarabeasca, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind cercetați penal...

Patru tineri, cu vârste între 19 și 23 de ani, originari din raioanele Ialoveni și Basarabeasca, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind cercetați penal pentru „vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății”.

Potrivit Poliției, în noaptea de 1 ianuarie, doi adolescenți de 17 ani au fost atacați de un grup de indivizi în curtea unui bloc de pe bulevardul Dacia. La fața locului au intervenit polițiștii IP Botanica.

„Conflictul a început cu un schimb de replici și a escaladat rapid într-o bătaie, în urma căreia victimele au suferit multiple răni provocate de un obiect ascuțit. Victimele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale”, comunică Poliția.

În urma investigațiilor, suspecții au fost identificați și reținuți. Aceștia nu se află la prima abatere de la lege, fiind anterior cercetați pentru huliganism.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă închisoare de la zece la 12 ani.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article