Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a prăbuşit duminică peste magazine în centrul oraşului turistic Gramado din sudul Braziliei, au anunţat oficiali ai apărării civile, iar primele informaţii indică faptul că nu există supravieţuitori, relatează Reuters.
„Din păcate, primele informaţii indică faptul că ocupanţii aeronavei nu au supravieţuit”, a declarat guvernatorul Eduardo Leite într-o postare pe platforma de socializare X.
Potrivit biroului de securitate publică din statul Rio Grande do Sul, cel puţin 15 persoane au fost transportate la spitalul din oraş, majoritatea suferind de inhalarea fumului cauzat de incendiul declanşat de accident.
Avionul ar fi lovit mai întâi hornul unei clădiri, apoi etajul al doilea al unei case, înainte de a se prăbuşi peste un magazin de mobilă, au declarat autorităţile.
De asemenea, resturile au ajuns la un han din apropiere. Situată într-o regiune muntoasă, Gramado este cea mai populară destinaţie turistică din Rio Grande do Sul, care a fost grav afectată la începutul acestui an de inundaţii fără precedent care au făcut zeci de victime, au distrus infrastructura şi au perturbat semnificativ economia statului.
Accidentul a avut loc cu doar câteva zile înainte de Crăciun, o perioadă deosebit de aglomerată pentru oraş, care este în mod tradiţional împodobit cu decoraţiuni şi găzduieşte evenimente festive.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!