Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a fost condamnat la 15 ani de închisoare fiind acuzat de omorul unui membru de familie, comis cu deosebită cruzime.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, la data de 7 martie 2024, aproximativ la ora 17:00, inculpatul, originar din raionul Cantemir, aflându-se la domiciliul său, a consumat alcool împreună cu fiul său. În urma unui conflict produs spontan între cei doi, acuzatul, fiind deranjat de faptul că fiul său l-a numit cu cuvinte necenzurate, a început să îi aplice lovituri cu o bâtă în regiunea capului, cu cruzime deosebită, până nu a deteriorat bâta. Victima a decedat la fața locului.
„În cadrul audierilor, inculpatul a declarat că regretă cele comise și a negat intenția sa de a-și omorî fiul, menționând că a aplicat violența din motivul stării avansate de ebrietate”, comunică oamenii legii.
Sentința poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Cahul.
În context, Procuratura atrage atenția asupra pericolului consumului excesiv de alcool, care poate favoriza decizii impulsive și fapte grave.
„Vă îndemnăm să consumați alcool responsabil, protejând astfel siguranța familiei și a comunității”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!