Reținut după ce a prejudiciat o companie cu peste 2.000.000 de lei

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, de comun cu procurorii PCCOCS,  cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”   anunță reținerea unui consultant autodeclarat...

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, de comun cu procurorii PCCOCS,  cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”   anunță reținerea unui consultant autodeclarat al unei companii din domeniul dronelor agricole pentru prejudicierea acesteia cu peste 2.000.000 de lei.

 

Faptele au avut loc începând cu anul 2022, atunci când bărbatul cu vârsta de peste 40 de ani ar fi convins conducerea companiei vizate să facă anumite investiții. Totuși, mijloacele bănești și bunurile cumpărate (printre care tehnică de calcul, mijloace de comunicare) obținute în baza transferurilor bancare pe care le primise de la companie, au ajuns în schimb în folosința lui personală.

 

Drept urmare, compania a sesizat autoritățile de drept, după ce „consultantul” a refuzat să întoarcă bunurile. În baza documentării faptelor acestuia, oamenii legii au identificat bunurile mobile și imobile unde s-ar păstra urmele infracțiunii comise. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicate acte contabile, înscrisuri de ciornă, dispozitive electronice cu informații despre activitatea infracțională, precum și toate bunurile care au fost însușite de la companie.

 

Ulterior reținerii bănuitului, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a dispus aplicarea arestului preventiv în privința acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința eventualilor complici ai bărbatului, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article