Anglia: o femeie, condamnată pentru că și-a ascuns fiica într-un sertar timp de trei ani

O femeie din Anglia a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare pentru „neglijență extremă” după ce și-a ținut fetița ascunsă într-un sertar timp de...

O femeie din Anglia a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare pentru „neglijență extremă” după ce și-a ținut fetița ascunsă într-un sertar timp de primii trei ani din viață. Incidentul a avut loc în Cheshire, iar fetița a fost descoperită după ce un vizitator a auzit-o plângând.

La audierea din cadrul Chester Crown Court, s-a aflat că fetița nu a cunoscut niciodată lumina zilei sau aerul proaspăt. Mama ei a recunoscut patru acuzații de cruzime față de copil. Judecătorul Steven Everett a descris situația fetiței ca fiind devastatoare, spunând că aceasta a fost privată de „dragoste, afecțiune, atenție și o dietă adecvată”. Judecătorul a adăugat că fetița, acum în recuperare, a fost lăsată să se descurce fără hrană suficientă, prezentând semne de subnutriție severă.

”O fetiţă inteligentă care acum poate că îşi revine încet la viaţă, din ceea ce a fost aproape o moarte în viaţă în acea cameră”, a adăugat el.

Instanța a aflat că mama a ascuns fetița de frații și surorile sale, depozitând-o în sertarul divanului. Atunci când a fost găsită, fetița era grav subnutrită și suferea de diverse probleme medicale nerezolvate, inclusiv o fisură palatină. Asistentul social chemat la domiciliul femeii a descris „groaza copleșitoare” pe care a simțit-o la descoperirea fetiței într-o stare atât de gravă.

Mama a afirmat că nu știa că este însărcinată și că a fost „foarte speriată” când a născut, susținând că fetița „nu făcea parte din familie”. Judecătorul a declarat că faptele sale „sfidează orice credință”, adăugând că acesta este unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-a întâlnit în cariera sa.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

 

In this article