Trupele ruse au preluat sub control o altă localitate din regiunea ucraineană Doneţk (est), în timp ce avansează spre limita cu regiunea Zaporojie vecină, a comunicat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova, citat de EFE.
Este vorba de localitatea Rivnopil, care avea aproximativ 1.500 de locuitori înainte de începerea războiului şi este situată la peste 60 de kilometri sud-vest de oraşul Doneţk, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume.
Într-un comunicat, Ministerului Apărării rus declară că Rivnopil a fost cucerit de unităţi ale grupării armate Vostok (Est), care ar fi scos din luptă un tun autopropulsat Caesar de fabricaţie franceză din dotarea trupelor ucrainene.
Acest sat se află la câţiva kilometri de graniţa cu Zaporojie, unde unităţile de asalt ruseşti au avansat în ultimele săptămâni, se pare cu scopul de a lansa o nouă ofensivă împotriva bastioanelor din apărarea ucraineană, potrivit surselor armatei Kievului.
Potrivit respectivelor surse citate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), ruşii şi-au intensificat cu 30-40% atacurile împotriva zonelor controlate de către ucraineni.
Armata rusă avansează în marş forţat de mai multe săptămâni în Doneţk, unde luptă deja în sectorul Kurahovo, un important bastion în dispozitivul de apărare ucrainean, deşi obiectivul principal este Pokrovsk, un oraş de 60.000 de locuitori înainte de război, cu importante rezerve de cocs, un cărbune utilizat în industria metalurgică.
Potrivit unor surse militare britanice, Moscova a reuşit să captureze aproximativ 1.500 de kilometri pătraţi în Donbas în ultimele două luni, dar a plătit un preţ ridicat în vieţi omeneşti, suferind pierderi de ordinul a 1.500 de soldaţi în medie pe zi în luna octombrie.