CNA a aplicat amenzi de 5 milioane de lei pentru coruperea electorală pasivă

Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 8 noiembrie, a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție,...

Centrul Național Anticorupție informează că, până pe data de 8 noiembrie, a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – „coruperea electorală pasivă”.

CNA explică că, potrivit legislației, coruperea electorală pasivă constă în stabilirea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor.

Astfel, pentru comiterea acestei contravenții, este prevăzută o amendă de la 25.000 de lei până la 37.500 de lei.

CNA examinează în continuare procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora. De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 471 a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

In this article