În următoarele zece zile, vor fi anunțate o serie de schimbări la Guvern, a anunțat premierul Dorin Recean în deschiderea ședinței de astăzi, 6 noiembrie. Premierul a explicat că aceste ajustări vor reflecta mesajele primite de la cetățeni în cadrul recentului scrutin prezidențial.
„Cei care au votat președinta Sandu și cei care au votat contracandidatul, au spus foarte clar că trebuie să facem anumite schimbări în politici, în Guvern, și în următoarele zece zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”, a menționat șeful Cabinetului de Miniștri.
Premierul Dorin Recean a mulțumit atât cetățenilor care au votat pentru președinta Sandu, confirmând sprijinul pentru parcursul european al țării, cât și alegătorilor lui Alexandr Stoianoglo pentru că au atras atenția Guvernului la necesitățile pe care le au. De asemenea, oficialul a adresat un mesaj de apreciere și diasporei. „Vreau să mulțumesc moldovenilor care încă trăiesc peste hotare, că s-au mobilizat. Asta înseamnă că ei, cel puțin o parte dintre ei așteaptă să revină acasă și acest lucru este foarte important și chiar dacă acum există anumite tentative să ne împartă în cei care trăiesc aici și cei care trăiesc peste hotare, noi toți suntem un popor, noi toți suntem o țară,” a subliniat Recean.
Amintim că, anterior, Maia Sandu a anunțat că remanierile guvernamentale ar putea avea loc până la sfârșitul anului, recunoscând că echipa guvernamentală a făcut greșeli și că este necesar să răspundă mai bine așteptărilor cetățenilor.
Remanierile guvernamentale sunt tot mai necesare și așteptate, spun experții, în contextul mesajelor transmise de președinta Maia Sandu despre o posibilă restructurare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!