Un pistol pneumatic cu bile din plastic a fost ridicat de funcționarii postului vamal Sculeni. Documentat este un conațional de 21 de ani.
Potrivit Serviciului Vamal, controlului de specialitate a fost supus un automobil de marca „Audi A6”. Șoferul a declarat că nu transportă bunuri care trebuie declarate.
Totuși, în baza analizei de risc, vameșii au dispus un control fizic detaliat asupra autoturismului.
Astfel, în cotiera din spate a fost depistat un pistol pneumatic cu bile din plastic. Conform procedurilor, arma a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei balistice.
Conaționalul riscă să fie sancționat contravențional.