Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu cei de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Buiucani, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău – oficiul Buiucani, au anihilat un grup criminal organizat specializat în comercializarea drogurilor de tip cocaină și marijuana.
Grupul, format din trei bărbați cu vârstele de 30, 46 și 55 de ani, și o femeie de 23 de ani, a fost monitorizat timp de două luni, în această perioadă acumulându-se probe concludente privind implicarea acestora în activități ilegale. O atenție deosebită a fost acordată unui bărbat de 30 de ani, identificat ca activist și membru al unei organizații de tineret, care se pare că era gestionată de acest grup criminal.
Pe 21 octombrie 2024, poliția a reținut doi dintre suspecți în timp ce transportau o cantitate semnificativă de masă vegetală asemănătoare marijuanei, destinat consumatorilor.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele suspecților, au fost confiscate 140 de grame de masă vegetală cu miros specific de marijuana, 36 de grame de praf alb asemănător cocainei, un pistol CZ de 9 mm păstrat necorespunzător, un cântar electronic, patru râșnițe metalice pentru fărâmițarea drogurilor și un aparat artizanal pentru consumul substanțelor narcotice. De asemenea, au fost descoperite sume mari de bani: 15.800 de euro, 3.800 de dolari și 3.000 de lei, suspectate a fi obținute din activitatea de trafic de droguri.
Valoarea totală a substanțelor narcotice confiscate se estimează la aproximativ 175.000 de lei. A fost inițiată o cauză penală pentru „circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, săvârșită de un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.