Octavian Țîcu îl provoacă pe Renato Usatîi la un duel în ring

Octavian Țîcu, candidatul Blocului „Împreună” la alegerile prezidențiale din această săptămână, i-a propus contracandidatului său electoral din partea „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, să se bată în cadrul unui...

Octavian Țîcu, candidatul Blocului „Împreună” la alegerile prezidențiale din această săptămână, i-a propus contracandidatului său electoral din partea „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, să se bată în cadrul unui meci de box, iar cel care va câștiga să intre în turul II de scrutin.

Inițiativa a fost lansată în cadrul dezbaterilor electorale din 17 octombrie, de la Jurnal TV, după un scurt schimb de replici despre turul II al alegerilor pentru președinte.

Mai exact, Octavian Țîcu a declarat că președintele R. Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, din partea PAS, s-ar „teme” să acceadă în turul II al alegerilor prezidențiale cu el, deoarece, în acest caz, le-ar pierde.

Renato Usatîi și-a exprimat dezacordul față de declarațiile contracandidatului său electoral, sugerând că acesta nu va obține destule voturi pentru a ajunge în turul II de scrutin. Usatîi i-a propus să facă un pariu: că în turul I el va acumula „mult peste 10%” din voturi, iar Octavian Țîcu – „mult sub 5%”.

Candidatul Blocului „Împreună” – fost boxer profesionist – a venit însă cu o altă inițiativă.

„Știi că în epoca medievală veneau două armate, se puneau față în față și, ca să nu se omoare oamenii între dânșii, cei mai puternici oameni, comandanții de oști, ieșeau în față și se băteau. Hai să facem un meci de box în ring. Îți dau voie, tu cu mâinile și cu picioarele, eu numai cu mâna stângă. Cine câștigă, acela se duce în turul II”, a spus Octavian Țîcu.

În replică, Usatîi a declarat: „Domnule Țîcu, ești om sănătos la cap?”.

Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc la 20 octombrie 2024.

Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:

  1. Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
  2. Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
  3. Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
  4. Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
  5. Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
  6. Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
  7. Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
  8. Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
  9. Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
  10. Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
  11. Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article