Un paroh-preot de la nordul țării în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite comise în privința unui minor sub 14 ani, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.
Potrivit acuzării înaintate de procurori, la data de 24 iulie 2022, inculpatul se afla cu mai mulți cunoscuți ai săi, la scăldat. De ei se apropiase un minor în vârstă de 12 ani. Folosindu-se de statutul său de paroh-preot, l-a convins pe copil să urce în automobilul său pentru a-l transporta acasă, iar acolo l-a hărțuit sexual.
La fel, acesta l-a dus la domiciliul propriu, unde l-a constrâns psihic să coboare din automobil și să meargă în spatele casei unde continua să îl hărțuiască, profitând de imposibilitatea ultimului de a se apăra și a de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede. La un moment dat, la poarta locuinței inculpatului a claxonat un automobil și acesta a plecat spre poartă, cerându-i minorului să îl aștepte. Copilul, folosindu-se de circumstanțele create, a sărit gardul și a fugit din ograda făptuitorului.
Ca rezultat al acțiunilor infracționale, potrivit raportului de expertiză judiciară, minorul a suportat o traumă psihologică, ce se manifesta prin: frică, sentimentul lipsei de securitate, hipervigilență, impulsivitate, gânduri intruzive, rușine, autoestimare deficitară.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința este cu drept de apel.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!