Noi detalii despre răpirea din Anenii Noi. Bunica: L-a luat de mână și la târât

Caz ieșit din comun într-un sat din raionul Anenii Noi. Un băiat de 10 ani a dispărut, în timp ce se îndrepta, dimineața, spre școală. A fost găsit...

Caz ieșit din comun într-un sat din raionul Anenii Noi. Un băiat de 10 ani a dispărut, în timp ce se îndrepta, dimineața, spre școală. A fost găsit după 14 ore de căutări, în care au fost implicați aproape 200 de polițiști și voluntari. Se investighează ipoteza unei răpiri, iar suspect e un consătean, care a fost reținut pentru 72 de ore. Vă atenționăm că urmează informații cu impact emoțional.

Copilul parcurgea zilnic, pe jos, aproximativ un kilometru până în locul de unde lua autobuzul școlar. Poliția declară că în ziua dispariției băiatul s-ar fi pornit spre stație în jurul orei 7:00 și nu a mai ajuns. Potrivit datelor preliminare, el ar fi fost răpit de către un localnic. Cei doi au fost găsiți împreună pe un deal, la șapte kilometri distanță de comună. Deocamdată, nu se cunoaște ce l-ar fi făcut pe bărbat sa răpească minorul, transmite breakingnews.md cu referire la realitatea.md.

Poliția a fost alertată de către părinții minorului. Inspectoratul de Poliție Anenii Noi a creat o celulă de criză. Peste 70 de oameni ai legii, localnici, voluntari și vânători au pornit în căutarea băiatului.

„Șoferul s-a gândit că a ajuns la școală prin altă modalitate, ajungând la școală, a încercat să se informeze profesorii dacă copilul este la școală. Copilul nu se afla în instituție. Datorită cadrului didactic, imediat ei au telefonat părinții să-i întrebe de ce copilul nu-i la școală. Taică-su a zis că este plecat, la 7:20 a ieșit din casă. Părinții au încercat să identifice copilul în sat singuri, însă văzând că nu-l găsesc au telefonat la 9:30 Inspectoratul de Poliție Anenii Noi”, a declarat șeful Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Dorin Tomșa, pentru TVR Moldova.

După 14 ore de căutări, minorul a fost găsit la 7 km depărtare de comună, pe un deal, împreună cu un consătean de 49 de ani. Bunica minorului a spus că nepotul ei era în stare de șoc și că ar fi fost bătut.

„Copilul s-a pornit la școală și nu a ajuns. Asta nu te sperie, dar poți să-ți ieși din minți. L-a prins când se ducea la școală. L-a luat de mână și la târât. L-a târât toate livezile acestea. Voia să-l târâie într-o casă părăsită. Mititelul e târât de mâni, l-a lovit la tâmplă, ca să-și piardă cunoștința. E zgâriat și la gât”, a declarat bunica băiatului.

Oamenii legii au confirmat că minorul avea răni pe mâini.

„Preliminat nu putem face astfel de concluzii. Urmează să se facă expertiza specializată. Copilul însă ne-a comunicat despre faptul că i-a fost aplicată o lovitură de către persoana bănuită. A fost audiat, dar cu privire la circumstanțe nu putem să vă dăm detalii pentru că e preventiv și este secretul urmării penale”, a menționat șeful Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Dorin Tomșa.

Oamenii din localitate susțin că bărbatul bănuit de răpirea copilului ar avea probleme psihice, însă nu era agresiv. Reprezentanții poliției spun că nu au acces la baza de date și nu cunosc, dacă bănuitul se afla sau nu la evidența psihiatrului.

„El a luat copilul și l-a dus în pădure și l-a ținut toată ziua acolo. Mergeau prin pădure și așteptau să se facă noapte pentru a merge într-un alt sat. Pe drum au fost observați. El a speriat copilul, l-a lovit de două ori peste față”, a declarat primarul localității pentru Pro TV Chișinău.

Surse din poliție au declarat, pentru sursa citată anterior, că individul făcea abuz de alcool, însă nu are antecedente penale. A fost pornit un dosar penal pentru răpire, iar procurorii cer arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la zece ani de pușcărie.

„Către părinți: dacă se întâmplă atunci când copilul dispare, să nu încercați singuri ca să-l identificați. Mai bine să informați poliția, pentru că la etapa inițială, la cât de vigilent și repede parvine informația la noi, așa noi putem cu cât mai repede să întreprindem măsuri ca să avem un rezultat ca în cazul din data de 9 octombrie”, îndeamnă șeful Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Dorin Tomșa.

Video: Pro TV Chișinău

In this article