O profesoară, accidentată mortal de ziua profesională: Șoferul era beat

O profesoară în vârstă de 51 de ani și-a găsit sfârșitul chiar de ziua profesională. Femeia a fost accidentată mortal de către un șofer beat, care a lovit-o...

O profesoară în vârstă de 51 de ani și-a găsit sfârșitul chiar de ziua profesională. Femeia a fost accidentată mortal de către un șofer beat, care a lovit-o cu mașina în timp ce ea mergea regulamentar, pe trotuar. Tragedia a avut loc sâmbătă seara în localitatea Văleni, raionul Cahul.

„Un conducător auto, fiind în stare de ebrietate, nu a ținut cont de starea drumului și a tamponat un pieton care a decedat la fața locului, ulterior părăsind locul accidentului. Fiind ulterior găsit de angajații de la IP Cahul, în aerul expirat s-a depistat 0,81 mg, fiind testat cu aparatul Dräger”, a declarat șeful adjunct al INSP, Grigore Guzun.

Un alt accident grav a avut loc în ieri dimineața, în apropierea localității Peresecina din raionul Orhei.

Potrivit poliției, o șoferiță a pierdut controlul volanului într-o curbă și s-a lovit frontal cu un alt automobil care venea din sens opus. În urma impactului, șoferița de 63 de ani a murit pe loc. Celălalt șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar este în afara oricărui pericol. O pasageră din mașină a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Oamenii legii fac din nou un apel la prudență în trafic.

 

In this article