Șefa statului a discutat la telefon cu Giorgia Meloni, Președintele Consiliului Miniștrilor al Italiei. Președinta Maia Sandu a subliniat că legăturile dintre ambele țări sunt puternice în special, datorită comunității mari de moldoveni din Italia, care contribuie la economiile ambelor țări.
„Obiectivul nostru este să creăm condiții mai bune de viață acasă, astfel încât moldovenii să nu fie nevoiți să plece, iar cei din diasporă să vrea să revină”, a accentuat șefa statului. Totodată, Președinta Maia Sandu a menționat că Italia este un partener de încredere în acest proces de modernizare, angajându-se să ne sprijine, în perioada 2024 și 2026, cu 40 de milioane de euro pentru agricultură, sănătate și eficiență energetică.
Șefa statului a declarat că, în toate discuțiile sale cu liderii străini, interesele moldovenilor, fie că sunt acasă sau în străinătate, sunt prioritare. „Italia ne susține ferm pe drumul nostru european, iar moldovenii din Italia știu bine ce înseamnă să faci parte din această familie a păcii și prosperității. Toți moldovenii merită să fie parte a Uniunii Europene!”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!