În urma controalelor inopinate efectuate între 19-20 septembrie 2024, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a identificat o gravă neconformitate la ouăle produse și comercializate de S.C. Rediagro S.R.L. Ouăle erau vândute sub categoria A (ouă de consum), încălcând normele legale, iar analizele efectuate au relevat prezența repetată a bacteriei Salmonella Enteritidis în probele de fecale prelevate de la găinile ouătoare.
Conform legislației în vigoare, ouăle provenite de la păsări suspecte sau bolnave nu pot fi comercializate fără procesare adecvată. Ouăle neconforme ar trebui clasificate ca ouă de categoria B și trimise pentru procesare sau alte utilizări non-alimentare. În plus, certificarea veterinară emisă pentru aceste produse s-a realizat pe blanchete anulate, o încălcare gravă a cadrului sanitar-veterinar.
ANSA solicită consumatorilor să verifice codul de pe ouă (3MD DN 006) și să returneze produsele achiziționate. Unitățile comerciale afectate includ mai multe puncte din municipiul Chișinău, unde ouăle neconforme au fost distribuite. Operatorii alimentari care nu retrag produsele riscă sancțiuni juridice.
Pentru raportarea neregulilor și depunerea plângerilor, consumatorii pot contacta ANSA la următoarele numere:
- Telefon: 0(22) 26 46 87
- Linia Verde: 0 800 800 33
- Viber: 0676 75544
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor încurajează cetățenii să utilizeze aceste canale pentru a semnala orice abatere legată de siguranța alimentară.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!