Atac armat de proporții în Alabama: Patru uciși și zeci de răniți

Focuri de armă trase de mai mulți atacatori au ucis patru oameni și au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP. „Credem...

Focuri de armă trase de mai mulți atacatori au ucis patru oameni și au rănit alte zeci sâmbătă seara la Birmingham, în statul american Alabama, informează AFP.

„Credem că mai mulți trăgători au deschis focul de mai multe ori asupra unui grup de persoane”, a declarat duminică presei locale agentul de poliție Truman Fitzgerald. Doi bărbați și o femeie au fost găsiți morți pe un trotuar, iar o a patra victimă lovită de gloanțe a decedat la spital, a afirmat el, transmite breakingnews.md cu referire la hotnews.ro.

Dintre zecile de răniți, patru sunt în stare gravă.

Zona a fost izolată de pompieri.

Poliția nu a arestat încă niciun suspect după incident și cere populației să furnizeze orice informații care i-ar putea ajuta pe anchetatori.

AFP menționează în context că în Statele Unite rata mortalității legată de armele de foc este cea mai ridicată dintre toate țările dezvoltate. Americanii sunt însă foarte atașați de armele lor, deținând în medie mai mult de una fiecare.

In this article