Perioada electorală pentru alegerile locale noi din noiembrie a început, anunță CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că astăzi, 16 septembrie, începe perioada electorală pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024. Potrivit CEC, principalele acțiuni în perioada electorală constau...

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că astăzi, 16 septembrie, începe perioada electorală pentru alegerile locale noi din 17 noiembrie 2024.

Potrivit CEC, principalele acțiuni în perioada electorală constau în constituirea și organizarea activității organelor electorale inferioare, înregistrarea candidaților la funcția de primar, constituirea și organizarea secțiilor de votare, actualizarea și publicarea listelor electorale, informarea alegătorilor și instruirea funcționarilor electorali, monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mass-media, organizarea votării și totalizarea rezultatelor scrutinului.

Conform prevederilor legale, perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor de primar.

Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi din 17 noiembrie 2024 îl puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, rubrica „Alegeri locale noi 17.11.2024”.

Amintim că, la 17 noiembrie 2024, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în șapte localități: orașul Căușeni, raionul Căușeni, comuna Iliciovca, raionul Florești, comuna Boșcana, raionul Criuleni, satul Arionești, raionul Dondușeni, comuna Antonești, raionul Cantemir, satul Clocușna, raionul Ocnița și satul Popeștii de Jos, raionul Drochia.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article