Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au anunțat luni schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul dentistei care a fost ucisă în propriul cabinet. Astfel, s-a renunțat la acuzația de omor calificat cu premeditare, iar principalul suspect este acuzat de omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, informează presa română.
Ancheta a stabilit că bărbatul a intrat în cabinetul femeii medic stomatolog din Brăila pentru a-i sustrage telefonul și cardul bancar, fiind înarmat cu un obiect ascuțit, posibil cuțit, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.
Procurorii au renunțat la acuzația de omor calificat cu premeditare – prevăzută de art. 188 alin. (1) – art. 189 alin. (1) lit. a) din Codul Penal –, iar principalul suspect este acum acuzat de omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) – art. 189 alin. (1) lit. d) din Codul Penal.
De asemenea, s-a dispus „extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale față de inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată (…) efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (…) și accesul ilegal la un sistem informatic”.
„În fapt, s-a reținut că inculpatul M.M a comis, la data de 16.07.2024, infracțiunea de omor calificat în varianta agravatei «pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni», când inculpatul a pătruns, fără drept, în cabinetul victimei, înarmat cu un obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit), a comis infracțiunea de tâlhărie calificată, în variantele agravatelor «prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante» și «prin violare de domiciliu sau sediu profesional», sustrăgând victimei, prin violență extremă, telefonul mobil, precum și cardul bancar pe care l-a folosit la bancomatele altor bănci, efectuând operațiuni de retragere în numerar”, susțin anchetatorii.
Potrivit acestora, prin încheierea din data de 13.08.2024 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului M.M. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2024 până la data de 18.09.2024, inclusiv.
„Cercetările continuă prin administrarea tuturor mijloacelor de probă apreciate a fi concludente, pertinente și utile cauzei, cu respectarea dreptului la apărare și a celorlalte principii fundamentale ale procesului penal”, au mai anunțat procurorii.
Amintim că o femeie, medic stomatolog în municipiul Brăila, a fost găsită moartă, în seara de 16 iulie, în cabinetul ei. Polițiștii afirmau că ea avea urme de violență pe corp, fiind declanșată o anchetă. Potrivit presei locale, femeia care deținea cabinetul stomatologic ar fi fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit.