Mitropolia Moldovei, împotrivă ca Primul Sunet să fie duminică. Motivul

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis o Circulară prin care instituțiile de învățământ au libertatea de a stabili data și ora desfășurării careului de „Primul Sunet” pentru...

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis o Circulară prin care instituțiile de învățământ au libertatea de a stabili data și ora desfășurării careului de „Primul Sunet” pentru anul școlar 2024-2025. Decizia va fi luată în urma consultării comunității școlare și a hotărârii Consiliului profesoral, având în vedere nevoile și preferințele specifice fiecărei instituții.

Astfel, instituțiile de învățământ pot organiza careul de „Primul Sunet” fie pe data de 1 septembrie 2024, fie pe data de 2 septembrie 2024, conform deciziei proprii.

„Ar fi bine ca solemnitatea de început al anului școlar să fie organizată luni și nu duminică, luând în considerare faptul că Republica Moldova e o țară cu o populație majoritar ortodoxă”, anunță reprezentanții Mitropoliei Moldovei.

În acest context, Direcția mitropolitană recomandă instituțiilor de învățământ să organizeze careul de „Primul Sunet” luni, 2 septembrie, întrucât în acest mod va fi respectată porunca evanghelică conform căreia duminica e zi de odihnă și de participare la sfintele slujbe.

Totodată, Direcția mitropolitană îndeamnă preoții să participe la careul organizat pe data de 2 septembrie și să binecuvânteze acest eveniment prin citirea rugăciunii pentru elevi și corpul profesoral, rugăciune regăsită în Molitfelnic.

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article