Sute de oameni au participat la un marș pașnic, desfășurat la Paris, în semn de omagiu pentru sportivii ucraineni care și-au pierdut viața de la începutul invaziei în Ucraina.
Într-un puternic omagiu adus sutelor de sportivi ucraineni care au murit de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Ucrainenilor din Franța a condus un marș pașnic de câteva de persoane la Paris, transmite breakingnews.md cu referire la adevarul.ro.
Demonstrația, organizată cu puțin timp înainte de debutul Jocurilor Olimpice din această lună, a avut scopul de a-i onora pe sportivii ucraineni și de a evidenția impactul continuu al războiului din Ucraina.
Câteva sute de sportivi ucraineni, inclusiv unii care au concurat la nivel de elită, precum și antrenori și alte persoane implicate în sportul profesionist și amator din Ucraina au fost uciși în invazia la scară largă, declanșată în februarie 2022.
Pierderile umane, războiul în curs și distrugerea facilităților sportive amenință să distrugă avantajul Ucrainei, atât la Jocurile Olimpice de la Paris, cât și la competițiile din viitor.
„Ce este tragic astăzi este că avem sute de sportivi ucraineni care, din păcate, nu vor avea șansa să vină la Jocurile Olimpice pentru că Federația Rusă i-a ucis fără sens”, a declarat Vladimir Kogutyak, vicepreședintele asociației ucrainene din Franța, care a adăugat că „unii au fost uciși luptând în armată, dar mulți alții au fost, pur și simplu, uciși ca civili”.
Manifestația a atras zeci de participanți, inclusiv ucraineni, francezi și persoane din diverse alte medii. Participanții au purtat tricouri care afișau numele sportivilor decedați și a fost ținut și un moment de reculegere.
„Acești sportivi au fost uciși într-un moment în care ar fi putut să se antreneze pentru a fi aleși pentru Jocurile Olimpice. Acesta este un aspect semnificativ. Rusia nu le-a dat șansa să se antreneze și să meargă la Paris. Acesta este partea tristă”, a adăugat Kogutyak.
Protestul pașnic a avut și un scop politic, vizând să transmită un mesaj clar privind participarea sportivilor ruși și belaruși la viitoarele Jocuri de la Paris.
„Protestul este pentru a afirma tare și clar că sportivii belaruși și ruși, indiferent sub ce steag sau culori vin la Paris, nu sunt bineveniți”, a declarat Kogutyak.
Nu este încă clar câți sportivi ruși vor concura la Jocurile Olimpice, care se vor desfășura între 26 iulie și 11 august.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!