Condamnat la un an de închisoare pentru acțiuni huliganice în privința unei asistente medicale

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui bărbat de 30 de ani de comiterea...

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui bărbat de 30 de ani de comiterea infracțiunii de huliganism săvârșit în incinta unei instituţii medico-sanitare publice ori private (art.287 alin.(2) lit.c) din Codul penal).

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an.

Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, la 15 martie 2019, inculpatul, aflându-se în incinta Institutului de Medicină Urgentă, din mun. Chișinău, încălcând ordinea publică, manifestând obrăznicie deosebită, din intenții huliganice, fără un motiv întemeiat, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în regiunea spatelui unei asistente medicale, după care, apropiindu-se de ultima, i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, cauzându-i, potrivit raportului de expertiză medico-legală, traumă cranio-cerebrală închisă, manifestată prin contuzie cerebrală ușoară, contuzia țesuturilor moi infratemporal pe dreapta, care se califică ca vătămare corporală ușoară.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că, aflându-se la etajul doi al instituției medicale, și-a pus telefonul la încărcat pe hol, iar asistenta i-a spus să nu îl încarce acolo. Indignat de observația asistentei, inculpatul a reacționat violent. Deși a admis că reacția sa nu a fost una normală, acesta a declarat că nu regretă faptele comise.

Sentința este cu drept de apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
 
Îndemnăm persoanele, în pofida situațiilor tensionante în care s-ar putea afla, să evite orice acțiuni violente și necumpătate pentru a evita sancțiunile dure care pot surveni.

 

In this article