Caz suspect în Italia: Fost general de rang înalt, găsit mort în locuința sa din Roma

Caz suspect în Iatalia. Generalul în retragere Claudio Graziano, președintele constructorului naval Fincantieri deținut de statul italian și un fost șef al forțelor armate italiene, a fost găsit...

Caz suspect în Iatalia. Generalul în retragere Claudio Graziano, președintele constructorului naval Fincantieri deținut de statul italian și un fost șef al forțelor armate italiene, a fost găsit mort în locuința sa din Roma, relatează Reuters, citat de hotnews.ro.

„Fincantieri își exprimă imensa durere pentru pierderea subită a Generalului Claudio Graziano”, a declarat compania într-un comunicat remis presei luni, fără a oferi detalii despre circumstanțele decesului.

Graziano era în vârstă de 70 de ani. El a fost numit președinte al Fincantieri în 2022. Mai multe surse familiare cu situația au declarat că el a fost descoperit mort la locuința sa din capitala Italiei.

Premierul Giorgia Meloni i-a adus un omagiu, afirmând că generalul a fost un „servitor drept al statului care de-a lungul vieții sale a onorat națiunea, forțele armate și instituțiile prin dedicația, competența și profesionalismul său”.

ANSA, cea mai mare agenție de presă din Italia, dar și alte canale media italiene, transmit că există dovezi că Graziano s-ar fi sinucis. Această posibilitate a fost ridicată și de Lucio Malan, un senator din partidul Fratelli d’Italia al lui Meloni. „Nimic nu ne-a făcut să credem că și-ar putea lua viața”, a declarat acesta.

Pierroberto Folgiero, directorul executiv al Fincantieri, l-a numit pe Graziano un „comandant măreț”, precum și „un manager grozav și un prieten grozav”. El a amintit că generalul și-a pierdut soția anul trecut din cauza unei boli.

Graziano a fost șeful de Stat Major al forțelor armate italiene între 2015 și 2018, poziție din care a plecat pentru a fi președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene. El a ocupat această funcție din UE până în 2022.

„El a fost un prieten și un ofițer extraordinar care a onorat Italia și în rolurile sale europene”, a declarat ministrul italian al externelor Antonio Tajani într-un mesaj publicat pe „X”, fosta rețea Twitter.

In this article