Pentru menținerea și asigurarea ordinii publice, în perioada 15-21 noiembrie, au activat peste 700 de carabinieri, fiind acoperite în total 279 de itinerare, dintre care 24 de patrule mixte și 255 de patrule independente.
Au fost asigurate ordinea și siguranța publică în cadrul a 47 de activități care implică aglomerări de persoane (peste 18.000 de persoane participanți), unde au fost implicați 181 de carabinieri și înregistrate 14 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.
Totodată, 108 carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI.
„În urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate 95 de fapte contravenționale, dintre care întocmite 84 de procese-verbale de către carabinieri.
Ca urmare, de către carabinieri au fost legitimate total 131 de persoane, 14 dintre ele fiind reținute”, menționează reprezentanții IGC.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă persoanele care sunt martori la o infracțiune să contacteze imediat carabinierii din apropiere sau să apeleze numărul scurt 112.