60 de mii de oameni participă la protestul antiguvernamental de astăzi

A patra duminică de proteste antiguvernamentale, în fața Președinției. Numărul participanților la manifestații crește în fiecare săptămână. La protestul de astăzi, au participat 60 de mii de oameni,...

A patra duminică de proteste antiguvernamentale, în fața Președinției. Numărul participanților la manifestații crește în fiecare săptămână. La protestul de astăzi, au participat 60 de mii de oameni, care au cerut din nou demisia guvernării PAS și a Maiei Sandu, precum și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.

Liderul protestelor din centrul Capitalei, Dinu Țurcanu, a reiterat că Moldova trebuie să scape de ciuma galbenă.

„Constatăm cu tristețe, că actuala guvernare, în loc să-și suflece mânicile și să prezinte soluțiile pentru ieșirea din crizele în care ne aflăm, nu face decât să ne pună piedici, să ne intimideze, să ne descurajeze să nu protestăm. Constatăm cu tristețe că în loc să asistăm la un program de redresare a situației economice, actuala guvernare continuă să-și bată joc de încrederea oferită de popor, care așteaptă cu înfrigurare facturile pentru curent și gaze. Se roagă ca toamna și iarnă să fie blânde. Noi insistăm să cerem demisia actualei guvernări. Suntem convinși că au rămas zile numărate, pentru ca această guvernare să plece la groapa de gunoi a istoriei”, a declarat Dinu Țurcanu.

De asemenea, deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a salutat numărul din ce în ce mai mare al protestatarilor, care nu sunt membri ai formațiunii din care face parte, dar care se alătură manifestațiilor organizate de partidul lui Ilan Șor.

„Protestele nu sunt ale Partidului „ȘOR”, ci ale tuturor cetățenilor nedreptățiți de partidul de guvernământ – PAS, care își bate joc de oameni, i-a condamnat la sărăcie și foame. Pe lângă toate abuzurile pe care le fac la adresa oponenților politici, vor să închidă magazinele sociale, care sunt de mare ajutor pentru oameni, mai ales pe timp de criză. În prezent, pâinea în aceste magazine costă un leu, cel mai mic preț posibil de pe piață. Această guvernare trebuie să plece. Demisia!”, a declarat Reghina Apostolova.

„Actuala guvernare a instituit din nou stare de urgență, pentru 60 de zile, pentru a comite abuzuri și ilegalități, fără a respecta procedurile impuse de lege. Acest Parlament și Guvern se află permanent în stare de urgență. Această guvernare trebuie să plece. Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os. Jos, Maia Sandu!”, a adăugat deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.

La protest, a participat și deputatul PCRM, Diana Caraman, care și-a exprimat respectul pentru oamenii care protestează nonstop, în Orășelul Schimbării, amenajat în fața Parlamentului.

„Nu vă imaginați cât de mult îi sperie pe cei de la guvernare protestele. Ei se prefac că nu se întâmplă nimic, că tot ce fac este bine. Vă asigur că sunt foarte speriați și îi nemulțumește numărul din ce în ce mai mare al protestatarilor. Această guvernare este cea mai mare rușine pentru Republica Moldova. Demisia!”, a menționat deputatul Diana Caraman.

In this article