Curtea de Apel Chișinău, a examinat o cauză penală în privința unui bărbat, învinuit de omor săvârșit cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit.a), i), j) din Codul penal), urmare a apelului procurorilor din cadrul Procuraturii mun.Chișinău, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 09 iulie 2021, prin care făptuitorul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii nominalizate, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani și 4 luni.
Astfel, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iulie 2023, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mai aspră sub formă de închisoare pe un termen de 30 de ani.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 03 ianuarie 2021, aflându-se în sectorul Botanica al capitalei, în intervalul orelor 19:00-19:40, împreună şi prin înţelegere prealabilă cu alt făptuitor, urmărind scopul omorului unei persoane, care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 56 de ani, au inițiat un conflict urmat de o altercație, aplicându-i ultimului multiple lovituri cu mâinile şi picioarele peste diferite părţi ale corpului, de la care victima s-a prăbușit la sol. În continuarea acţiunilor criminale, cu o deosebită cruzime, i-au aplicat bărbatului cu cuțitele care le dețineau, mai multe lovituri în diferite regiuni ale corpului (18 plăgi). În rezultatul acțiunilor făptuitorilor, victima a decedat la fața locului.
Sentința este definitivă, dar poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile.
Remarcăm că, cel de-al doilea făptuitor a fost recunoscut vinovat printr-o sentință anterioară, fiind condamnat la 24 de ani de închisoare.