Partidul Șor, lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru șase luni

Partidului politic „Șor” i-au fost aplicate sancțiuni complementare. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Comisie Electorale Centrale (CEC). Mai exact, partidul a fost lipsit...

Partidului politic „Șor” i-au fost aplicate sancțiuni complementare. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Comisie Electorale Centrale (CEC).

Mai exact, partidul a fost lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de  6 luni în sumă de circa 1,74 milioane de lei.

Potrivit CEC, măsura a fost luată urmare procesului de supraveghere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru al doilea semestru al anului 2022, dar și în cadrul activității de supraveghere a veniturilor și cheltuielilor concurenților electorali în campania electorală pentru alegerile locale noi din 29 mai 2022.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, în vederea executării unor hotărâri ale Comisiei Electorale Centrale, pentru încasarea contrar prevederilor legale a mijloacelor financiare, a fost suspendată plata alocației de la bugetul de stat către Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova până la atingerea sumei de 12 mii lei.

Amintim că, Comisia Electorală Centrală a stabilit, în cadrul ședinței de astăzi, cuantumul lunar al alocațiilor de la bugetul de stat, ce urmează a fi alocate partidelor politice pentru anul 2023.

In this article