Marina Tauber, susținută de simpatizanții Partidului „ȘOR”: „Marina suntem cu tine! Victorie!”

Sute de membri și simpatizanți ai Partidului „ȘOR” au organizat miercuri, 7 iunie, un flashmob în fața Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în susținerea deputatului Marina Tauber. Manifestanții au...

Sute de membri și simpatizanți ai Partidului „ȘOR” au organizat miercuri, 7 iunie, un flashmob în fața Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în susținerea deputatului Marina Tauber. Manifestanții au cerut eliberarea politicianului din arest la domiciliu, unde a fost plasată ilegal, pe data de 2 mai.

Înainte de începerea ședinței de judecată, unde a fost examinată solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, Marina Tauber le-a mulțumit susținătorilor, care au întâmpinat-o cu aplauze, pentru sprijinul moral și solidaritate. Oamenii au scandat „Marina suntem cu tine!” și Victorie!”.

„Vă mulțumesc ca sunteți alături de mine și astăzi. Vă sunt foarte recunoscătoare. Sunt bucuroasă să vă văd. Doamne-ajută, să avem victorie astăzi!”

Vicepreședintele raionului Orhei, Marina Cravcenco, a catalogat acțiunile guvernării PAS împotriva Marinei Tauber ca „un gest disperat de a închide gura opoziției politice”.

„Guvernarea PAS se face de râs. Aceasta trebuie să înțeleagă că într-o societate democratică, existența opoziției politice este firească și necesară, deoarece reprezintă un catalizator pentru dezvoltarea țării. Guvernarea nu trebuie să lupte cu opoziția, datoria ei este să îmbunătățească viața cetățenilor, de dezvolte economic țara. Iată, recent, Guvernul Recean a împlinit 100 de zile. Cu ce se poate lăuda? Cu majorarea salariilor miniștrilor până la 50 de mii de lei? Și cu faptul că a indexat pensiile cu doar 15%, pe când legislația prevede ca procentul indexării să corespundă nivelului inflației, care în prezent constituie 30%”, a menționat Marina Cravcenco.

Potrivit deputatului Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, arestarea Marinei Tauber este un abuz grav din partea guvernării PAS.

„Noi înțelegem că nu există motive pentru prelungirea arestului la domiciliu a deputatului Marina Tauber. Însă guvernarea este nevoită să închidă gura opoziției, care are curajul să spună tranșant lucrurilor pe nume. Iar referitor la Summit-ul Comunității Politice Europene, voi solicita informații cu privire la suma cheltuită din bugetul țării pentru organizarea evenimentului. Și asta deoarece nu am văzut niciun rezultat: oficialii europeni au venit, au mâncat, au băut și au plecat. De aceea, insistăm să aflăm cât a costat poporul sărăcit capriciul guvernării PAS”, a spus Vadim Fotescu.

Reprezentantul Partidului „ȘOR”, Iurie Kuznețov, a opinat că adevăratul motiv al reținerii și arestării Marinei Tauber este popularitatea ei, care deranjează guvernarea PAS.

„Această situație demonstrează că sistemul de justiție din țara noastră nu este independent. Marina Tauber se află în topul politicienilor moldoveni. Fiecare proiect legislativ, înaintat de fracțiunea Partidului „ȘOR”, a fost semnat și de Marina Tauber. Popularitatea Marinei Tauber deranjează guvernarea PAS”, a subliniat Iurie Kuznețov.

Iar reprezentantul Partidului „ȘOR”, Avelin Tabarcea, a concluzionat că echipa va rămâne unită și va lupta pentru adevăr, indiferent de ilegalitățile comise de PAS împotriva partidului, liderului Ilan Șor și Marinei Tauber.

„Marina Tauber este tratată josnic. Au văzut că Evghenia Guțul merge în turul II al alegerilor din Găgăuzia și s-au gândit să o izoleze la domiciliu, în speranța ca va slăbi puterea Partidului „ȘOR” în autonomie. Iată că nu le-a mers! Găgăuzii au ieșit învingători. Avem toată convingerea că adevărul va ieși la suprafață”, a concluzionat Avelin Tabarcea.

Deputatul și vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost reținută pe 1 mai, la Aeroportul Chișinău, înainte de a pleca spre Tel Aviv și a fost plasată în arest la domiciliu pentru 20 de zile.

In this article