Marina Tauber: De când am fost arestată, iar Ilan Șor e persecutat, viața moldovenilor nu s-a îmbunătățit

Zeci de oameni au manifestat astăzi în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, unde a avut loc o nouă ședință de judecată în cazul Marinei Tauber. Susținătorii ei au...

Zeci de oameni au manifestat astăzi în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, unde a avut loc o nouă ședință de judecată în cazul Marinei Tauber. Susținătorii ei au cerut justiție liberă și eliberarea din arest la domiciliu a vicepreședintelui Partidului „ȘOR”.

Instanța de judecată a acceptat fără ezitare demersul procurorului, a respins, la fel, fără ezitare, o solicitare bine argumentată din partea avocaților privind schimbarea măsurii preventive și a hotărât prelungirea cu încă 20 de zile a perioadei de ținere în arest la domiciliu a Marinei Tauber. Deputatul Partidului „ȘOR” a declarat ulterior că a fost una dintre cele mai ridicole ședințe din acest dosar.

„În doar câteva minute, procurorul a citit motivele, care s-au repetat cu cele expuse în 21 iulie. Altceva nu a avut de adăugat. Apropo, nu a vorbit despre articolul din ZdG, pentru că înțelege imposibilitatea folosirii lui în calitate de bază juridică în motivarea arestului. Mai este și alt moment. Atunci când începi să studiezi discuțiile din telefoanele Marinei Tauber, Dinu Țurcanu și altor persoane, trebuie să investighezi și discuțiile Litvinenco, Alaiba, Spînu, Sandu. Trebuie să verifici cum a fost numită șefa ta, Veronica Dragalin”, a anunțat Marina Tauber.

Ea le-a transmis guvernanților că nu are de gând să fugă, așa cum încearcă să insinueze procurorul la ședința de judecată.

„Vreau să-i anunț pe toți, dar, în primul rând, pe Maia Sandu, că eu n-o să le ofer o astfel de plăcere. N-o să vă las aici, fără mine și fără cei care pot să lupte pentru drepturile cetățenilor Republicii Moldova. N-o să scăpați așa de ușor de mine. O parte din energie o să o consum pentru pedepsirea voastră. Pentru ca tu, Maia Sandu, și tu, Litvinenco, și toți ceilalți – Dorin Recean, Ion Munteanu, Veronica Dragalin, să stați în Penitenciarul nr. 13, și să simțiți tot ce am simțit eu. Pe urmă o să stați în arest la domiciliu, ca să aflați cum e asta, să fii privat de toate drepturile, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Pentru toate veți răspunde, însă în primul rând pentru infracțiunile împotriva poporului!”, a promis Marina Tauber.

Ea a remarcat că, de când a fost arestată și de când sunt supuși persecuțiilor liderul partidului, Ilan Șor, și membrii echipei sale, viața moldovenilor nu s-a îmbunătățit.

„Prețurile cresc, oamenii sunt săraci, țara nu mai are niciun fel de resurse pentru supraviețuire. Țara noastră nu are viitor, decât cu Ilan Șor și echipa Partidului „ȘOR””, a subliniat Marina Tauber.

Ea a fost lipsită de imunitate parlamentară și reținută în 21 iulie, pentru 72 de ore. În 23 iulie, a fost plasată în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, iar în 14 septembrie – în arest la domiciliu. În data de 18 octombrie, i-a fost aplicat control judiciar, iar din 25 octombrie se află, din nou, în arest la domiciliu.

In this article