Flashmob organizat de Partidul „ȘOR”: Procuratura Anticorupție e surdă, oarbă și mută

Un flashmob cu genericul „Procuratura Anticorupție e surdă, oarbă și mută” a fost organizat astăzi de către membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR”. Ei au purtat un banner cu...

Un flashmob cu genericul „Procuratura Anticorupție e surdă, oarbă și mută” a fost organizat astăzi de către membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR”. Ei au purtat un banner cu o maimuță în trei ipostaze – cu ochii, gura și urechile acoperite cu mâinile. Manifestanții au vrut să sugereze în acest fel că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, nu a reacționat în niciun fel la scandalul privind alegerea sa la cârma acestei procuraturi specializate.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a acuzat-o pe șefa Procuraturii Anticorupție de loialitate față de guvernare.

„Veronica Dragalin este o extensie a politicilor guvernării galbene. Vedem că persecută doar opoziția. Noi suntem astăzi aici deoarece justiția este subordonată unui partid nociv, care aduce sărăcie și foame poporului. Doamna Dragalin nu deconspiră schemele frauduloase, care continuă și sunt folosite pentru finanțarea partidului de guvernământ, nu intentează dosare penale pe numele lui vicepremierului Spînu, pe numele ministrului Justiției, cel care a fraudat concursul în baza căruia Dragalin a devenit procuror anticorupție”, a menționat Pavel Verejanu.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a acuzat-o pe șefa Procuraturii Anticorupție de persecutarea opoziției și de protejarea guvernanților.

„Trebuie să lupte împotriva corupției, nu împotriva pateurilor și sandviciurilor oferite oamenilor care protestează. Căutați corupția nu acolo unde trebuie. Căutați în buzunarele demnitarilor! În orice stat european, într-o astfel de situație, orice demnitar implicat într-un astfel de scandal ar fi demisionat. S-a văzut clar că ei viciază concursurile publice, pentru a promova în fotoliile de conducere oamenii loiali”, a menționat deputatul Reghina Apostolova.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că guvernarea încearcă să deturneze protestele antiguvernamentale, prin fabricarea dosarelor penale pe numele celor care le organizează.

„Am atenționat-o pe doamna Dragalin că actuala guvernare i-a întins o capcană. Ea a fost adusă pentru a-i da credibilitate guvernării. Ea deja este în plasa coruptă a actualei guvernări. Am văzut cum a fost jucată politic și cum a fost promovată candidatura doamnei Dragalin, pe sub masă, pe Telegram. În țările europene, pentru astfel de acțiuni urmau demisii”, a subliniat Dinu Țurcanu.

Participanții la miting au adus și o reproducere din carton a Veronicăi Dragălin, pe care scria „Sunt mută, surdă și oarbă. Vreau să fiu șefă la Procuratura Anticorupție”.

In this article