Valeriu Ghilețchi salută Concluziile și Recomandările pentru Republica Moldova emise de Consiliul de Afaceri Externe din cadrul Consiliului Europei

Vicepreședintele Parlamentului subliniază că acest document demonstrează o dată în plus că reformele inițiate în 2016 au fost pe deplin justificate, iar continuarea acestora rămân prioritare atât...

Vicepreședintele Parlamentului subliniază că acest document demonstrează o dată în plus că reformele inițiate în 2016 au fost pe deplin justificate, iar continuarea acestora rămân prioritare atât pe agenda țării noastre, cât și pe cea a autorităților europene.

„Este îmbucurător faptul că partenerii apreciază și încurajează eforturile noastre în cadrul Parteneriatului Estic, în reforma complexă a audiovizualului, dar și în domenii-cheie precum prevenirea și combaterea spălării banilor sau cooperarea cu UE în domeniul securității și apărării.

„Avertizarea dură” – așa cum s-au grăbit să catalogheze unii politicieni de la Chișinău așteptările formulate de miniștrii de Externe ai statelor UE, de fapt, ridică Republica Moldova pe o nouă treaptă a dezvoltării și avansării în relația cu UE. Iată de ce, contrar tuturor speculațiilor, este important ca la finele anului să avem un proces electoral transparent, echitabil și credibil”, notează vicepreședintele Parlamentului într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.

Valeriu Ghilețchi menționează în concluzie că prin îmbunătățirea progreselor în domenii precum reforma justiției, lupta decisivă împotriva corupției, intensificarea relațiilor cu societatea civilă, succesul parcursului european este inevitabil.

In this article

Join the Conversation

2 comments

  1. Daniel       Răspunde

    recomandările pozitive venite din UE nu trebuie să micșoreze munca oficialilor de la Chișinău, dar chiar invers, munca trebuie dublată, toată Uniunea Europeană acuma este cu ochii pe noi

  2. Serafim       Răspunde

    Ca saluta ca incurajiaza mare treaba, noi vrem rezultate concrete de vorbe ne-am camm saturat de tot.