Suspectul în cazul uciderii jurnalistei bulgare de investigaţii, extrădat în Bulgaria

Autorităţile germane au aprobat extrădarea suspectului în cazul uciderii jurnalistei bulgare de investigaţie Viktoria Marinova, acesta urmând să fie trimis în Bulgaria în termen de 10 zile,...

Autorităţile germane au aprobat extrădarea suspectului în cazul uciderii jurnalistei bulgare de investigaţie Viktoria Marinova, acesta urmând să fie trimis în Bulgaria în termen de 10 zile, a informat vineri procurorul general al oraşului Celle, relatează site-ul agenţiei Reuters, notează mediafax.

Severin Nadejdov Krasimirov, în vârstă de 21 de ani, din oraşul bulgar Ruse, este principalul suspect în cazul uciderii jurnalistei bulgare Victoria Marinova. Bărbatul a fost arestat în Germania.

Presupusul asasin al jurnalistei bulgare Victoria Marinova a fugit în Germania prin România, imediat după comiterea crimei, a anunţat Sotir Zazarow, procurorul general din Bulgaria.

Victoria Marinova, directoarea şi prezentatoare a postului regional TVN din Bulgaria, a fost ucisă cu brutalitatea în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind al treilea jurnalist asasinat în Uniunea Europeană în mai puţin de un an, informează Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

 

In this article

Join the Conversation