Şase ani şi jumătate de închisoare pentru bărbatul care a încercat să-şi şantajeze fostul şef

Bărbatul care a pregătit săvârşirea şantajului prin răpirea soţiei şi fiicei minore ale fostului său angajator şi-a primit pedeapsa. Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău, în perioada lunilor noiembrie –...

Bărbatul care a pregătit săvârşirea şantajului prin răpirea soţiei şi fiicei minore ale fostului său angajator şi-a primit pedeapsa.

Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău, în perioada lunilor noiembrie – decembrie 2016, inculpatul, care anterior a fost concediat de către şeful său, pentru a-i însuşi mijloacele financiare ale omului de afaceri, a pregătit o schemă de răpire a soţiei şi fiicei sale minore, intenţionând să ceară de la victimă 150 de mii euro în schimbul eliberării rudelor acestuia.

În urma unui complex de măsuri speciale de investigaţii cu implicarea investigatorului sub acoperire, făptaşul a fost reţinut în flagrant, in momentul monitorizării victimelor la etapa de pregătire a infracţiunii.

Pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a sumei de 50 mii lei, drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac.

In this article

Join the Conversation