Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, care își încheie mandatul în țara noastră. Șeful Executivului i-a mulţumit...

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin, care își încheie mandatul în țara noastră. Șeful Executivului i-a mulţumit oficialului rus pentru activitatea desfășurată și contribuția personală în menținerea unui dialog pragmatic dintre cele două state.

 

De asemenea, premierul a exprimat deschiderea țării noastre pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale bazate pe respect reciproc, accentul fiind pus pe bunăstarea cetățenilor ambelor state. În acest sens, a fost evidențiat interesul Republicii Moldova pentru impulsionarea cooperării economice și creșterea schimburilor comerciale cu Federația Rusă.

 

La rândul său, Farit Muhametșin și-a exprimat convingerea că reluarea activității Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică va amplifica cooperarea bilaterală și va genera noi rezultate în domeniile comercial-economic și investițional. La finalul întrevederii, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău a mulțumit premierului pentru colaborarea pragmatică pe parcursul îndeplinirii mandatului său.

In this article

Join the Conversation