Președintele Grupului PPE va prezenta la Kiev poziția instituțiilor de stat în raport cu implementarea Acordului de Asociere

Deputatul Valeriu Ghilețchi participă, în perioada 13-14 noiembrie, la Forumul de Asociere (Association Exchange Forum) ce se desfășoară la Kiev. Președintele Grupului PPE reprezintă Parlamentul Republicii Moldova...

Deputatul Valeriu Ghilețchi participă, în perioada 13-14 noiembrie, la Forumul de Asociere (Association Exchange Forum) ce se desfășoară la Kiev. Președintele Grupului PPE reprezintă Parlamentul Republicii Moldova în calitate de vicepreședinte al Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană.

La eveniment, Valeriu Ghilețchi va avea o intervenție în cadrul căreia va prezenta poziția instituțiilor de stat în raport cu implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar și experiența Republicii Moldova în legătură cu acest proces.

De asemenea, Moldova este reprezentată la Kiev și de noul secretar al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari, dar și de expertul în politică externă și Integrare Europeană, Iulian Groza.

Forumul reprezintă un schimb de experiențe vizavi de procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE. La eveniment participă reprezentanții statelor din cadrul Parteneriatului Estic Plus – Moldova, Georgia și Ucraina.

In this article

Join the Conversation