DODON SALUTĂ DECIZIA UE DE A STOPA FINANȚAREA REPUBLICII MOLDOVA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit despre decizia care urmează a fi luată astăzi de Parlamentul European, cu privire la asistența financiară din partea UE pentru...

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit despre decizia care urmează a fi luată astăzi de Parlamentul European, cu privire la asistența financiară din partea UE pentru țara noastră.

„Uniunea Europeană, suspendînd sau reluînd finanţarea reieşind din situaţia politică internă în Moldova, demonstrează din nou atitudinea faţă de ţara noastră. Sunt convins că, astăzi, UE va adopta decizia privind suspendarea finanţării şi acest lucru va accelera plecarea acestui regim în istorie”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Prin urmare, Dodon s-a referit și la unele acțiuni ce vor fi întreprinse de PSRM, după alegerile parlamentare.

„După alegerile parlamentare care vor avea loc peste cîteva luni, vom promova o politică externă echilibrată, vom stabili relaţii strategice ample cu Rusia şi vom începe dezvoltarea RepubliciiMoldova”, a declarat Dodon.

Amintim că astăzi deputații din Parlamentul de la Bruxelles vor decide dacă să acorde sau să amâne acordarea primei tranșe din cele 100 de milioane de euro promise anul trecut Republiciii Moldova pentru reforme.

 

In this article

Join the Conversation