Polițiști și procurori, instruiți privind fenomenul exploatării sexuale a copiilor

Aproximativ o sută de polițiști și procurori din majoritatea raioanelor Republicii Moldova au participat la seminare informative pe subiectul exploatării sexuale a copiilor în scop comercial. Inițiativa...

Aproximativ o sută de polițiști și procurori din majoritatea raioanelor Republicii Moldova au participat la seminare informative pe subiectul exploatării sexuale a copiilor în scop comercial. Inițiativa aparține experților Centrului Internațional ”La Strada”, care în discuția cu oamenii legii s-au referit  și  la măsurile speciale de protecție a copiilor victime sau martori.

În cadrul seminarelor, participanții au obținut cunoștințe privind tipologia și psihologia abuzatorilor sexuali, dar și comportamentul acestora cu copiii. La fel, s-a discutat despre tehnicile de manipulare folosite în raport cu copilul, atașamentul copilului față de abuzator și consecințele abuzului sexual asupra comportamentului si stării psiho-emoționale a copilului.

În acest context, ”La Strada” i-a încurajat pe oamenii legii să-i audieze pe copiii victime sau martori ai infracțiunilor grave doar în camere special amenajate și doar în prezența unui psiholog. În acest sens, experții și-au reiterat disponibilitatea de a pune la dispoziția ofițerilor de urmărire penală și a procurorilor camera de audiere a copiilor de la sediul organizației, dotată cu tot echipamentul necesar.

Sesiunile de instruire au avut loc în perioada 14-16 noiembrie în zona de Nord a Republicii Moldova, iar pe 21 și 24 noiembrie – în zonele Sud și Centru, inclusiv în municipiul Chișinău. Activitatea s-a desfășurat în contextul Zilei Europene pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale, marcată în mod tradițional la data de 18 noiembrie.

In this article

Join the Conversation