O delegație a Băncii Mondiale se află în Republica Moldova

O delegație a Băncii Mondiale se află în Republica Moldova în perioada 16 - 24 octombrie pentru a se informa despre domeniile prioritare pentru finanțarea adițională în...

O delegație a Băncii Mondiale se află în Republica Moldova în perioada 16 – 24 octombrie pentru a se informa despre domeniile prioritare pentru finanțarea adițională în cadrul Proiectului Reforma Învățământului în Moldova (PRIM).

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut luni, 16 octombrie, o întrevedere cu reprezentanții delegației.

Monica Babuc a informat membrii delegației despre faptul că sunt realizați 11 din cei 16 indicatori de implementare a proiectului.

Șeful delegației, Andrea Guedes, a spus că experții Băncii Mondiale sunt la Chișinău pentru a evalua rezultatele de până acum și a ajunge la un acord privind activitățile care urmează să fie susținute în cadrul unui credit nou.

Echipa Băncii Mondial urmează să acorde suport la implementarea proiectului PHRD „Integrarea copiilor cu dizabilități”, inclusiv să examineze solicitarea privind transferul unor resurse financiare de la creditul inițial din cadrul proiectului către Fondul de Investiții Sociale pentru renovarea unor școli adiționale.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un credit de investiții specific. Este prevăzut pentru perioada aprilie 2013 – august 2018.

In this article

Join the Conversation