Juriștii PDA pregătesc un dosar care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor

Liderul Platformei DA Andrei Năstase a anunțat că o echipă de juriști pregătește un dosar întreg care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor de...

Liderul Platformei DA Andrei Năstase a anunțat că o echipă de juriști pregătește un dosar întreg care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor de la protestul din fața monumentului Ștefan cel Mare, iar tuturor celor care au fost agresați de forțele de ordine li se vor acorda ajutor.

Solicitat să comenteze situația, Andrian Candu a spus că cei 20 de oameni care au încercat „să sechestreze” monumentul lui  Ștefan cel Mare au fost aduși în câmpul legii.

„Atunci când cineva nu respectă legea și unele reguli, Poliția are dreptul să intervină, inclusiv în forță. Am văzut că intervențiile Poliției au fost foarte corecte. Nu au fost victime, nu au fost folosite echipamente mijloace speciale, gaze lacrimogene și foarte bine că nu au fost aplicate.

Nu ar trebuie de Ziua Independenței, când este o sărbătoare națională să ai un astfel de comportament. Ce au încercat să demonstreze 20-30 de oameni dimineață, fără să le pese de alte sute de mii de oameni, care văd Ziua Independenței altfel precum o văd ei? Mă bucur că cei care au încercat astăzi să destabilizeze situația nu au reușit. Autoritățile și-au dus până la capăt activitățile programate. În rest nu sunt proteste, sunt doar manifestarea unor partide politice, organizată mai nou de un binom Maia Sandu și Năstase, iar lucru ăsta ar trebui deja să ne obișnuiască”, a spus Candu.

 

In this article

Join the Conversation