Fost primar de Truşeni, trimis în judecată pentru escrocherie şi delapidarea averii străine

Un fost primar de Trușeni și un inginer cadastral au fost trimiși în judecată sub acuzația de escrocherie și delapidare a averii străine. Dacă vor fi găsiți...

Un fost primar de Trușeni și un inginer cadastral au fost trimiși în judecată sub acuzația de escrocherie și delapidare a averii străine. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 15 ani închisoare.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, inculpații au fost reținuți în noiembrie 2016. Aceștia sunt acuzați că vindeau ilegal loturi pentru construcția caselor de locuit, iar în documente indicau că terenurile sunt atribuite gratuit. Loturile erau comercializate prin intermediul unor persoane terțe, la prețul de 10-15 mii de dolari.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost acumulate probe cu referire la 13 terenuri din rezervele administrației publice locale, în valoare de 1,6 milioane de lei. Încă 40 de loturi au devenit subiecte ale investigațiilor suplimentare, în cadrul a unor noi cauze penale intentate.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune au fost aplicate sechestre asupra bunurilor delapidate și a proprietăților inculpaților.

În perioada 1999-2011, Primăria Trușeni a fost condusă de Mihai Secrieru.

In this article

Join the Conversation