Deșertul din Maroc: Zăpada s-a așternut peste palmieri după aproape 60 de ani

Zăpadă aşternută peste dunele de nisip şi palmieri: oraşele Zagora şi Ouarzazate, aflate la porţile deşertului din sudul Marocului, au fost acoperite de o mantie albă, un...

Zăpadă aşternută peste dunele de nisip şi palmieri: oraşele Zagora şi Ouarzazate, aflate la porţile deşertului din sudul Marocului, au fost acoperite de o mantie albă, un fenomen meteorologic neobişnuit ca urmare a valului de frig venit din nordul Europei, relatează AFP.

Imaginile au făcut înconjurul reţelelor de socializare, prezentând cele două localităţi, precum şi oraşul Taroudant, din sudul ţării, acoperite de zăpadă.

„Ultima oară când a nins la Zagora, a fost în 1960! Aici suntem obişnuiţi cu valurile de căldură şi cu seceta nu cu zăpada (…) stupefacţie generală în rândul locuitorilor”, a declarat un rezident din Zagora, o localitate aflată la 700 de km de Rabat.

Din acest weekend un val de frig afectează Marocul, provocând ninsori neobişnuite pentru aceste regiuni ale ţării.

„Nu suntem obişnuiţi să vedem zăpadă în aceste regiuni. Acest lucru a fost provocat de o masă de aer rece provenită din Europa de nord care a coborât deasupra deşertului”, a declarat Houcine Youaabeb, de la Serviciul meteo naţional.

Potrivit lui, valul de frig se va menţine până joi.

Interiorul ţării, mai obişnuit cu iernile friguroase în aceste zone muntoase, este de asemenea afectat de valul de frig.

In this article

Join the Conversation