PAS: Sistemul mixt cu un singur tur este un dar pentru Igor Dodon

Prin aplicarea sistemului electoral mixt cu un singur tur există riscul ca, după alegeri, Parlamentul să nu mai reprezinte cetățenii și, în acest sens, un exemplu relevant...

Prin aplicarea sistemului electoral mixt cu un singur tur există riscul ca, după alegeri, Parlamentul să nu mai reprezinte cetățenii și, în acest sens, un exemplu relevant îl reprezintă alegerile locale din municipiul Chișinău.

Este poziția Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit PAS, sistemul mixt într-un sigur tur este un dar pentru Igor Dodon, pentru că PSRM vor obține majoritate constituțională.

„În alegerile din municipiul Chișinău am putut obține dovezi clare despre cât de periculos este sistemul electoral pe care guvernarea intenționează să-l aplice la alegerile parlamentare din toamnă”, a notat Maia Sandu.

Sergiu Litvinenco, membru în Biroul permanent național PAS, a menționat că, analizând la rece, cu cifrele pe masă, se ajunge la concluzia că în condițiile în care alegerile parlamentare vor fi în două tururi, partidele proeuropene vor câștiga în Chișinău, din totalul de 11 circumscripții –  șase, pe când socialiștii – cinci. Rezultatul de 6 la 5 în favoarea proeuropenilor reflectă pe deplin rezultatul votului cetățenesc de 52% la 48% (din turul doi al alegerilor din Chișinău). Însă, în condițiile în care alegerile parlamentare vor fi într-un singur tur, așa cum prevede legea la ora actuală, partidele proeuropene vor câștiga în Chișinău doar două circumscripții, pe când socialiștii – nouă.

 

In this article

Join the Conversation